Pentru reconstituirea locuintei am avut în vedere un tip mai putin întâlnit în mediul cucutenian, cel al locuintei cu furcile si montantii plantati în gropi, tip identificat în asezarea de la Malnas (jud. Covasna).

Prima operatie în vederea realizarii locuintei a fost pregatirea lemnului pentru structura de rezistenta. Pentru aceasta am avut în vedere speciile identificate în sapaturile arheologice, anume stejarul, teiul si alunul. Stejarul este un lemn de esenta tare, care nu putrezeste în pamânt. Este utilizat cu deosebire la realizarea elementelor de sustinere, cum sunt furcile, montantii si talpile, putând fi folosit fara a fi cojit. Teiul este un lemn de esenta moale, usor, fiind utilizat în special pentru realizarea structurii acoperisului: capriori, cununi, grinzi si coama. Pentru a nu fi afectat de insecte, teiul trebuie curatat de coaja. Nuielele de alun se caracterizeaza printr-o mare elasticitate, fiind folosite la realizarea structurii împletite a peretilor.

Doborârea, curatarea de crengi, cojirea si sectionarea copacilor s-au realizat cu topoare si tesle de piatra. Prima operatie a fost cea de doborâre, pentru care s-a utilizat toporul. Modul de folosire al acestuia este diferit de cel al toporului de fier, în sensul ca daca cu toporul de fier se poate taia, prin lovituri puternice, perpendicular pe fibra lemnoasa, taierea cu toporul de piatra este mai mult o aschiere, de sus în jos, pe o lungime de pâna la 0,50 m, pe întreaga circumferinta. Aceasta tehnica am deprins-o si am utilizat-o dupa ce, încercând sa taiem perpendicular pe fibra lemnoasa prin aplicarea unor lovituri puternice, în doar câteva minute am deteriorat doua topoare de piatra.

Timpul de doborâre a fost diferit de la un copac la altul, în functie de specie, dimensiuni si de experienta acumulata de taietor. Astfel, daca primul stejar, cu diametrul de 0,24 m, a fost doborât în doua ore si 11 minute de lucru efectiv, al doilea stejar, cu diametrul de 0,18 m, a fost doborât într-o ora si 16 minute. Pentru doborârea unui ulm cu diametrul de 0,12 m au fost necesare 27 de minute, în timp ce un tei cu diametrul de 0,13 m a fost taiat în opt minute. Acesti timpi pot fi comparati cu cei realizati prin utilizarea toporului de fier, un stejar cu diametrul de 0,18 m fiind doborât în 14 minute, iar un tei cu diametrul de circa 0,12 m în aproximativ doua minute.

A urmat curatarea copacilor de crengi si taierea ramurilor coroanei, operatie care s-a realizat în câteva minute, doar pentru primul stejar fiind necesare 20 de minute.

Cojirea s-a realizat atât cu tesla, cât si cu toporul de piatra, reprezentând mai mult o operatie de tocare marunta a cojii, care apoi era îndepartata de pe trunchi cu mâna. Cojirea primului stejar s-a realizat, de catre trei persoane, într-o ora si 12 minute, în timp ce aceeasi operatie pentru al doilea stejar, realizata de o singura persoana, a durat doar 59 de minute. Diferenta a fost data de faptul ca în cazul primului stejar cojirea s-a realizat înainte de taierea furcilor, ceea ce a însemnat o manipulare destul de dificila a întregului trunchi, lung de 9 m, în timp ce pentru al doilea stejar cojirea s-a realizat dupa sectionarea furcilor. De asemenea, la primul stejar a fost necesara încercarea mai multor metode de cojire pâna s-a ajuns la cea mai usoara, anume tocarea cojii cu toporul, pe lungime, si apoi îndepartarea acesteia cu ajutorul teslei, prin lovituri perpendiculare pe axul trunchiului.

Ultima operatie a fost cea de sectionare a trunchiurilor de copaci la diferite dimensiuni pentru realizarea furcilor si montantilor.

Dupa pregatirea lemnului s-a trecut la ridicarea structurii lemnoase a locuintei, prima operatie fiind cea de sapare a gropilor de plantare a furcilor de la colturile locuintei. Dimensiunile locuintei au fost stabilite la 7 x 4 m. Gropile, în numar de 17, au fost sapate la dimensiuni aproape egale, cu diametrul cuprins între 0,50 m si 0,60 m si adâncimea între 0,75 m si 0,85 m.

În paralel cu saparea gropilor s-au prelucrat furcile. Acestea au fost realizate din stejar, având lungimea între 2,50 m si 2,60 m. Partea inferioara, care urma sa fie îngropata, a fost cojita si arsa în foc. La partea superioara s-a realizat o suprafata orizontala pentru a se fixa cununile (bârnele de la partea superioara a peretilor).

Dupa ardere, furcile au fost plantate în gropi, în pozitie verticala. Fixarea lor s-a realizat prin baterea cu maiul a pamântului.

A urmat montarea cununilor, dupa ce au fost cojite si prelucrate la capete pentru a fi fixate pe furci. Primele cununi montate au fost cele ale peretilor lungi si apoi cele ale peretilor scurti.

De-a lungul peretilor s-au fixat apoi montantii, câte trei pe peretii lungi si câte doi pe cei scurti. Acestia urmau sa preia din greutatea acoperisului si sa formeze structura pe care sa se realizeze împletitura de nuiele a peretilor. Au fost fixati prin îngropare, iar la partea superioara au fost prinsi de cununi în cuie de lemn si/sau cu legaturi de rachita si coaja de tei împletita.

S-a trecut apoi la montarea, pe peretii scurti, a stâlpilor de sustinere a coamei acoperisului, care au preluat si sarcina de montant median pe cei doi pereti. Stâlpii, cu lungimea de 4 m, au fost plantati în gropi, fiind prinsi de cununi în cuie de lemn si legati cu rachita si coaja de tei.

A urmat montarea coamei acoperisului, care a fost realizata dintr-un tei cu lungimea de 7,62 m; a fost prinsa la partea superioara a stâlpilor în cuie de lemn si cu legaturi de rachita si împletitura de coaja de tei. Pentru a se evita curbarea acesteia, la mijloc a fost montat un stâlp, fixat într-o groapa si prins de coama cu împletitura de rachita.

Dupa fixarea coamei s-a trecut la montarea capriorilor, realizati din trunchiuri de tei cu lungimea cuprinsa între 2,72 m si 3,10 m. Primii capriori montati au fost cei de pe margini; acestia au fost prinsi pe coama cu împletitura de rachita, iar pe furcile si cununile peretilor în cuie de lemn si cu împletitura de rachita. S-au montat apoi capriorii de la mijlocul coamei, care s-au sprijinit pe montantii de la mijlocul peretilor, iar pe urma ceilalti capriori, câte trei de fiecare parte a capriorilor de la mijloc, plasati la distante aproape egale între ei. Pe coama, capriorii au fost legati cu rachita si împletituri de coaja de tei, pentru ca pe cununile peretilor sa fie fixati în mici scobituri si prinsi în cuie de lemn sau prin legarea cu rachita.

Dupa montarea coamei si a capriorilor s-a trecut la realizarea structurii peretilor prin împletitura de nuiele. Despre modul în care se realiza aceasta avem putine date, amprentele de nuiele si crengi pastrate pe resturile de lipituri arse ale peretilor locuintelor descoperite prin cercetari arheologice reprezentând singurele informatii care doar documenteaza existenta împletiturilor. Amprentele nu ne permit însa sa stim cum s-au realizat împletiturile de nuiele, pe orizontala sau pe verticala, dese sau rare, ceea ce ne-a determinat sa reconstituim trei tipuri de structuri, pentru a urmari modul în care acestea se comporta în timpul construirii peretilor, precum si dupa terminarea constructiei. Astfel, primul tip de structura, reconstituita pe unul dintre peretii lungi, a fost realizata dintr-un sir de 38 de pari, grosi de aproximativ 5 cm, dispusi vertical, foarte putin înfipti în pamânt si legati, la partea superioara, de cununa, cu ajutorul rachitei.

Al doilea tip de structura a fost reconstituit pe al doilea perete lung si a constat din împletirea, pe verticala, a nuielelor de alun. Pentru realizarea acestei împletituri s-a construit un suport orizontal, format din trei siruri de nuiele groase, dispuse la distante aproape egale pe înaltimea peretelui; nuielele au fost legate de furci si montanti cu rachita si coaja de tei. Între aceste siruri au fost împletite 64 de nuiele, care nu au mai fost înfipte în pamânt sau legate de cununa întrucât s-au fixat prin împletire.

Ultimul tip de structura reconstituit a fost împletitura de nuiele pe orizontala, care s-a realizat pe cei doi pereti scurti. Pe peretele sudic, între stâlpul de sustinere al coamei si montantul din dreapta s-a rezervat un spatiu de 0,80 m latime care urmeaza sa fie amenajat ca intrare în locuinta. Între montanti au mai fost dispusi vertical alti pari, pe aceasta structura verticala realizându-se împletitura de nuiele, pe un perete mai rara (60 de nuiele), iar pe al doilea mai deasa (83 de nuiele). În total, pentru realizarea structurii lemnoase a locuintei au fost folositi 2 stejari, 33 de tei si 245 de nuiele de alun, însumând aproximativ 1 mc de lemn.

Foarte important pentru întelegerea modului de realizare a structurii peretilor locuintelor cucuteniene au fost observatiile pe care le-am putut face dupa un an de zile. Astfel, peretii care au avut structura realizata din nuiele dispuse vertical sau împletite pe verticala au suferit cele mai multe deteriorari, în timp ce pereti cu structura realizata din nuiele împletite pe orizontala s-au mentinut mult mai bine, chiar foarte bine în portiunile unde structura a fost foarte deasa. Având în vedere aceste observatii, precum si cele arheologice, am putea spune ca poate acest tip de structura a peretilor a fost cel mai folosit în epoca.

Dupa terminarea structurii peretilor a urmat realizarea învelitorii acoperisului. Reconstituirea pe care am propus-o se bazeaza atât pe modelele de casute descoperite în cultura Cucuteni, cât si pe datele etnografice, convinsi fiind ca acoperisul locuintelor cucuteniene nu diferea prea mult de cel al constructiilor traditionale cu acoperisul din stuf sau paie. Prima operatie a constat în montarea pe capriori, paralel cu coama, a patru, respectiv cinci siruri de leaturi pe care urmau sa se aseze snopii de stuf. Leaturile aveau lungimea acoperisului, fiind realizate fie dintr-un singur trunchi de tei, fie din doua sau mai multe trunchiuri.

Dupa montarea leaturilor s-a trecut la asezarea stufului, folosindu-se stuf neajuns la maturitate, cu frunze, numit de catre localnici panusita. Recoltarea stufului s-a facut cu o grupa de cinci persoane, care au muncit timp de doua zile, aproximativ 10 ore pe zi. Stuful, cu lungimea variind între 1,50 m si 2 m, a fost legat în snopi cu diametrul de 0,20-0,30 m, uneori si mai mare. Asezarea stufului s-a facut mai întâi pe o panta a acoperisului si apoi pe cealalta. Snopii au fost dispusi pe doua rânduri; primul rând a fost asezat la partea inferioara a pantelor acoperisului, cu portiunea dinspre radacina în jos, iar al doilea rând de snopi la partea superioara a acoperisului, cu portiunea dinspre radacina spre coama, cu frunzele în jos. Astfel, cele doua rânduri de snopi s-au suprapus la mijlocul pantei. Snopii au fost asezati unul lânga altul, iar pentru o mai buna etansare, acolo unde s-a constatat ca nu s-a realizat o montare cât mai strânsa a acestora, s-au asezat deasupra alti snopi, uneori desfacuti. În total, au fost folositi 279 de snopi, 138 pe o panta si 141 pe cealalta panta.

Pentru fixarea snopilor s-au montat deasupra lor alte rânduri de leaturi, trei pe o panta si patru pe cealalta panta. Acestea au fost asezate aproximativ în linie cu leaturile pe care s-au asezat snopii, fiind legate între ele cu împletitura de coaja de tei si de fibre vegetale (sfoara de cânepa), trecute cu ajutorul unui ac de lemn printre snopi.

Dupa realizarea acoperisului s-a trecut la baterea lutului pe pereti. Pentru unul dintre peretii scurti, baterea lutului s-a realizat înainte de montarea învelitorii acoperisului, astfel ca, în timpul realizarii acesteia, în zona peretelui, înca umed, s-a lucrat mai greu. Acesta ne determina sa credem ca baterea lutului se realiza dupa construirea acoperisului, existând pericolul ca peretii umezi sa se deterioreze. De asemenea, neprotejat, peretele a avut de suferit atât din cauza soarelui, uscarea facându-se foarte repede, ceea ce a dus la aparitia unor crapaturi largi si adânci, cât si din cauza ploii, care l-a înmuiat.

Pentru realizarea lipiturii peretilor s-au folosit mai multe tipuri de lut, unele mai argiloase, altele mai pamântoase. Dupa farâmitare, lutul a fost udat si amestecat, prin calcare, cu paie maruntite si pleava. Cantitatea de lut folosita pentru lipirea celor patru pereti ai locuintei a fost estimata la peste 15 tone de lut, pentru care a fost necesara o cantitatea de apa de 3080 l.

Baterea lutului s-a facut pe etape, peretii ridicându-se cu câte 0,50 m, dupa care erau lasati sa se zvânte aproximativ o jumatate de zi. Pentru continuare baterii lutului, partea superioara a peretelui construit era udata, pentru realizarea unei prize mai bune. La partea superioara a peretilor, lutul s-a batut pâna la cununi, acestea fiind prinse în lut. Întreaga operatie de batere a lutului s-a realizat aproximativ în cinci zile, cu participarea, în medie, a zece lucratori.

Urmatoarea operatie în reconstituirea locuintei cucuteniene a fost realizarea podelei. Podeaua locuintelor cucuteniene reprezinta una dintre cele mai importante elemente arhitecturale, având un rol deosebit în ecologia locuintei. De-a lungul timpului, cucutenienii au realizat mai multe tipuri de podele, de la cele simple, constituite dintr-un strat de lut bine batatorit, pâna la cele mai complexe, realizate dintr-o structura de bârne despicate, dispuse cu coama în sus, peste care se lipea un strat gros de lut amestecat cu paie si apa. Podea astfel construita trebuia sa asigure o buna izolare, în conditiile de mediu de la aceea vreme, când a avut loc o ridicare a nivelului pânzei freatice. Pentru prima locuinta reconstituita în cadrul Parcului Arheologic Cucuteni am optat pentru realizarea unei podele simple, prin baterea unui strat de lut galben. În unele portiuni, în locurile unde a urmat sa se amenajeze elemente de arhitectura interioara, s-a realizata o structura de crengi si frunze de stejar si tei peste care s-a batut un strat de lut amestecat cu paie si apa.

Dupa realizarea exteriorului locuintei, s-a trecut la reconstituirea elementelor de arhitectura interioara. Primul element reconstituit a fost un mic podet, realizat de-a lungul peretelui opus intrarii, cu o latime de aproximativ 1,30 m. Acesta a fost construit dintr-o structura de nuiele împletite dispuse pe o rama de lemn, la nivelul partii superioare a peretilor, sprijinita de o furca. Peste aceasta structura s-a lipit cu lut amestecat cu paie si apa, dupa care s-a realizat o netezire.

Tot pe peretele opus intrarii, pe aproximativ jumatate din lungimea lui, s-a reconstituit o bancheta de lut, cu latimea de 1,30 m si înaltimea de 0,20 m. Asemenea banchete de lut erau folosite noaptea pentru dormit, pentru ca în timpul zilei sa fie utilizate pentru diverse activitati casnice. Lânga bancheta, putin în interior, s-a reconstituit vatra locuintei, de forma aproximativ patrata, cu o suprafata de 1 mp. Pentru construirea acesteia s-a realizat o mica platforma de pietre, cu rolul de a mentine caldura, peste care s-a lipit cu lut. Pe marginea vetrei s-a realizat o gardina, cu înaltimea de aproximativ 0,10 m, pentru a pastra în interior carbunii. În apropierea vetrei, pe lânga peretele estic, am reconstituit un cuptor de copt pâine, care a fost realizat dintr-o structura de nuiele împletite pe care s-a lipit cu lut.

Pentru depozitarea produselor agricole si pentru producerea fainii, lânga cuptor am reconstituit o caseta de lut pentru pastrat diferitele cereale si o instalatie de râsnit.

De-a lungul peretelui opus am reconstituit alte doua ateliere legate de activitatile domestice ale purtatorilor culturii Cucuteni: un razboi de tesut vertical si un atelier de prelucrare a pietrei si osului.

Dupa refacerea arhitecturii interioare, locuinta a fost mobilata cu o masuta si doua scaunele de lemn, o scara de lemn, piei de animale, vase de lut si lemn etc., astfel ca putem spune ca am reconstituit, în întregime, prima locuinta cucuteniana.