Grupul 3art , expozitia “Mesaje Afective” Galeria “Cupola” Iasi 21- 30 aprilie 2001

Ca observator al fenomenului artistic iesean si, in general al fenomenului artistic romanesc si mondial, am perceput Grupul 3art ca fiind mai aproape de ideea grupurilor din perioada interbelica.In perioada mai recenta in anii ’60 -’70 au existat o multime de grupuri, chiar in Romania, cum sunt Sigma si 111 la Timisoara, care isi anulau personalitatea, isi ocultau personalitatea si semnau sub acest nume. Atunci, era un raspuns al artistilor la presiunile tehnologice, la presiunile artelor alternative, ale artei la computer si artistul credea ca face o arta de mare generalitate, in care personalitatea lui este putin importanta si conteaza doar aceste opere facute impreuna, “travail d’equipe”. Asa era GRAV, sau Echipo ’57, la Paris sau Gruppo T, Gruppo N in Italia, Grupo 0 la Dusseldorf.

Cei trei artisti ne propun un tip de grupare in care , oricate elemente comune ar avea , oricate elemente teoretice i-ar uni, ei isi pastreaza fiecare individualitatea. Dealtfel ,ei au o colaborare mai veche , fiecare dintre ei s-a integrat Fundatiei AXart, este asadar vorba de o solidaritate artistica , de o incercare de a traversa impreuna o experienta , de multe ori dramatica, in cadrul lumii culturale contemporane.
Motivatia aceasta emotionala intr-o lume din ce in ce mai alienata, din ce in ce mai alterata de false raporturi, este o motivatie profunda care poate sa dureze de-a lungul unor destine artistice. Ei isi pastreaza personalitatea, si din fericire lucrul acesta este vizibil, si chiar daca candva vor face ample lucrari murale sau sculpturale pe care le vor concepe impreuna aceea este deja o alta problema. Cred ca ceea ce i-a adus impreuna in acest grup, poate si Fundatia AXart, este incercarea de a gasi solutii la niste intrebari extrem de grave privind limbajul vizual, limbajul artistic si la problema alienarilor pe care limbajul artistic le cunoaste in sec XX. Suntem dupa mai mult de 100 de ani de experiente artistice cand permanent, a fost o pendulare intre real si imaginar ,intre subiectiv si obiectiv, intre accentul liric si observatia rece, matematica, abstracta a realitatii. Toate aceste polaritati au condus in cele din urma la o serie de excese, ma gandesc la ceea ce s-a intamplat cu abstractia lirica, sau cu expresionismul abstract dupa al II-lea razboi mondial si care a trezit o serie de ecouri realiste: miscarile Neodada si acele aglomerari de obiect, de contingent, de palpabil,toate acestea au dus spre anii 80,in perioada pe care o numim postmoderna la indepartarea, de fapt, a artistului de marile probleme si la cantonarea intr-o zona a obiectualismului, a concretului, a incidentalului, a tranzitoriului, a efemerului, care de fapt este consecinta indepartarii inca din sec XIX de valorile sacrului. Toata filizofia pozitivista, toata aceasta exuberanta in fata tehnologicului a sfarsit prin a da artistului misiunea de a-si asuma el, sigur aici e un vis romantic, restructurarea si modelarea societatii, dar acest castig a insemnat de fapt pierderea, indepartarea artistului de esential , de durabil si cantonarea de multe ori intr-o zona de efemer , de tranzitoriu, de incidental. Este cu adevarat remarcabil ca cei trei artisi, fiecare dintre ei, odata cu alte personalitati ale artei tinere sau mai putin tinere, isi pun problema mentinerii interesului pentru limbajul vizual.

FELIX AFTENE isi asuma o serie de experiente la limita abstractiei si uneori este tentat de acele caligrafii imaginare, de acele incidente letriste. Stim ca indata dupa razboi Isidore Isou lansa aceasta miscare si la inceput folosea litere latine iar apoi litere inventate crezand in traditia suprarealista ca aceste litere, aceasta scriere, ar fi mai capabila sa transmita mesaje profunde, secrete, decat conventiile obisnuite.
Pe fundalul acesta letrist, el experimenteaza o scriere, o grafie de tip abstract care ii portretizeaza starile de moment.Cred ca libertatea pe care o dobandeste exprimandu-se degajat, liber si spontan este un dat important al demersului sau si faptul ca el pastreaza conventia aceasta bidimensionala,traditionala a tabloului cu insertii uneori de geometrie, cu ecouri din purism spre exemplu, cum am depistat in anumite tablouri, cred ca ii pastreaza eforturile intr-o zona de experiment extrem de pozitiva si promitatoare pentru arta noastra tanara.

ZAMFIRA BIRZU isi arata clar interesul sau pentru morfologiile umane si pentru mitologiile din diverse areale culturale.Eu care am urmarit de mai multa vreme evolutia ei am constatat in anii precedenti o dominanta a informalului, a abstractiei, a tensiunilor lirice, a urgentei de comunicare.Ceea ce era important era aceasta asternere grabita, lirica, fierbinte a unui mesaj care era continut chiar in aceasta linie, ca si la Aftene dealtfel. Mai nou, pe fundalul dezbaterilor despre destinul artei, despre evolutiile limbajului vizual, ea a recuperat valori figurative pe care le trateaza extrem de subtil. Exista o multiplicare formala si aici, nu este insa o descriere a vazutului, a palpabilului, a imediatului, ci le trece printr-o cultura plastica remarcabila.
Aceste personaje, “Zeita Neagra”, depilda, sustin un discurs foarte complex despre conditia noastra umana. Artista pastreaza destule elemente personale, lirice dar ne plaseaza intr-o stare de comunicare cu valori mitologice, cu areale culturale, diferite. Nu este doar cufundarea in subiectiv, in liric, in imediat, ci, iata,
reintoarcere la valorile durabile ale patrimoniului romanesc sau universal. Urgentele comunicarii exista in fiecare demers.Ma refer la tipul de arta abstracta, informala in care linia inainte de a descrie vizibilui , spectacolul lumii naturale, transmite direct tensiunile interioare. In momentul acesta la Zamfira cufundarea in experienta mitologica a lumii este o urgenta pentru ca i se pare solutia cea mai buna de a construi demersuri picturale, compozitii coerente si semnificative

In ceea ce-o priveste pe GABRIELA DRINCEANU lucrurile par aparent mai simple pentru ca limbajul sculpturii este poate cel mai indatorat vechiului cult antropocentrist care domina cultura europeana, zona culturala in care ne aflam, in care omul, “masura tuturor lucrurilor”, este cel care preia intreaga sarcina semnificativa, dincolo de elementele de peisaj, de aspecte afective, de descriptii. Optand pentru astfel de viziune, structurala , sunt aici ecouri din intreaga cultura clasica, Gabriela Drinceanu aduce in mod explicit in imagine figura umana. Este adevarat, ea nu ne prezinta portrete, nu ne prezinta amintirea unor fiinte , a unor figuri, a unor experiente culturale, ci se refera la valorile umane ca la un concept, ca la niste valori care ne apartin noua si care sunt temeiul cel mai bun pentru a rezista in fata disolutiilor , a deconstructiilor care se manifesta in arta contemporana.
Gabriela Drinceanu tehnic vorbind, foloseste tehnici mixte, ea poate sa imbine piatra cu lemnul, cu metalul, cu alte materiale care-i stau la indemana, cu o anumita viziune decorativa, nu in sensul ornamental ci in sensul lecturii unei figuri dintr-un anumit unghi care devine expresiv, avand in acelasi timp, un clar simt al tridimensionalului, a figurii ronde-bosse, artista cumuleaza mai multe astfel de repere si creeaza o mica serie, o multiplicitate de simboluri care pentru experientele artistice ale sec.XX mi se par foarte semnificative.Ele functioneaza desigur si fiecare in parte, dar mai spun cate ceva si in acest discurs nou al seriei, al grupajului, al compozitiei. De multe ori face mici instalatii, dar nu prin cumulul obiectelor gasite, ci prin aceasta imbinare a catorva elemente vizuale de mare pregnanta. Mi se pare un sculptor important pentru generatia ei si m-am bucurat, cu cativa ani in urma doar, cand U.A.P.-ul a consacrat-o prin acordarea unui premiu de tinerete, care de fapt inseamna un premiu de maturitate.

A opune informalului, in cazul Zamfirei Birzu, aceste repere mitologice si umane, iar in cazul lui Felix Aftene, aceste mesaje comportale de caligramele elegante, a opune, in cazul Gabrielei Drinceanu presiunilor deconstructive si nihiliste ale variilor experiente din sec.XX, aceste valori umane, aceste lucruri care tin conceptual de durata, mi se pare un gest extrem de intelept.

Expozitia de fata este o dovada ca se petrece un fenomen de renastere, de reasezare a vietii artistice iesene in fagasul pe care l-a avut candva si care datorita vitregiilor istorice au parut sa cada intr-o zona de umbra, de periferie, de provincie, dar de fapt aici s-au intamplat intodeauna lucruri importante si, mai ales, au fost intodeauna multi oameni inzestrati. Dincolo de aceste inzestrari si premise istorice apreciez foarte mult initiativa artistilor de aici de a anima viata organizatorica, climatul, laboratorul acesta deschis care este viata culturala, si cred ca Fundatia Axart si grupari de tipul 3art sunt din aceasta ordine a revitalizarii si redarii Iasului a demnitatii sale artistice. Iasul are dreptul la o astfel de activitate si eu ii felicit pe tinerii artisti ca se gandesc la destinele culturale ale Iasilor, pentru ca de fapt lasa o fereastra , o usa deschisa pentru viitoarele propuneri, ale lor si ale celor care vor veni.

Profesor Universitar Doctor in Istoria Artei/ Critic de arta Constantin Prut

Grupul “ 3art” este unul dintre cele mai dinamice grupuri de tineret, cu o activitate remarcabila in ultimii ani atat in plan strict artistic, cat si mai amplu, cultural, prin preocuparile pentru organizarea unor manifestari, mai complexe de tip expozitional sau de tip simpozioane de creatie.
In ce priveste coerenta stilistica a grupului ea se bazeaza mai curand pe o atitudine comuna fata de patrimonial traditiilor est europene si prin receptivitatea la formele de inoire a limbajului , si a comportamentului , temperate de pastrarea programatica a relatiei cu suporturile traditionale . Grupul cuprinde doi pictori, Zamfira Birzu si Felix Aftene si o sculptorita , Gabriela Drinceanu. Prezenti in mod constant cu lucrari specifice genurilor care ii definesc , ei practica uneori forme de actiune, spectacol, extensie spatiala ambientala, care completeaza modul lor de a investiga realitatea si de a o investi cultural.

Alexandra Titu